Se prelungeşte schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, până pe 31 decembrie 2023

0
154

Ministerul Finanţelor anunţă că va continua şi anul viitor sprijinirea antreprenorilor şi a întregului sector IMM, prin prelungirea aplicării schemei de ajutor de stat IMM Invest Plus până pe data de 31 decembrie 2023, plafonul total al garanţiilor urmând să crească la 20,25 miliarde lei, de la 17,75 miliarde lei, cât a fost în 2022.

Bugetul schemei de ajutor de stat se va majora de la 1,930 miliarde de lei la peste 2,881 miliarde de lei, iar numărul maxim de beneficiari estimaţi creşte astfel de la 24.786 la 26.708.

Componenta IMM Invest România facilitează accesul la finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanţarea altor credite de investiţii sau cheltuieli destinate achiziţiei de părţi sociale şi acţiuni.

De asemenea, Programul Agro IMM Invest este dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

Pe componenta IMM Prod obiectivul îl reprezintă acordarea de garanţii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive, în timp ce componenta Garant Construct are ca ţintă acordarea de garanţii guvernamentale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, susţinerea investiţiilor în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu implementate de: IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţiilor, inclusiv start-up-uri, precum şi arhitecţi şi birouri individuale de arhitectură, respectiv Unităţi Administrativ Teritoriale (municipii, oraşe, comune).

Totodată, în cazul Rural Invest este vorba despre acordarea de facilităţi de garantare de către stat în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru creditele de investiţii şi creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

În acelaşi timp, prin Programul Innovation este vizată acordarea de garanţii guvernamentale pentru companiile româneşti inovative şi/sau care îşi promovează produsele şi serviciile destinate exportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.