Momentul mult așteptat a sosit! Astăzi cei opt DJ Radio ZU au devenit oficial cetățeni ai Orașului Faptelor Bune din Târgul de Crăciun Oradea 2022. În Piața Unirii urmează o săptămână plină cu fapte de suflet și concerte ale celor mai în vogă artiști români.
Daniel Buzdugan, Emma Ștefan, Tea Teodorescu, Vlad Drăgulin, Răzvan Popescu, Cuza, Adi Mihăilă „The Hitman” și Raluca Benavides au intrat astăzi în casa de sticlă din Piața Unirii, unde vor fi on-air 24 de ore din 24 pentru următoarele 7 zile. Conform tradiției, DJ-ii Radio Zu au fost întâmpinați cu entuziasm de fanii orădeni.
Din 16 până în 22 decembrie pe scena din Piața Unirii vor urca peste 20 din cei mai îndrăgiți artiști români, după următorul program:
16 decembrie
21:00-DJ Raz
17 decembrie
20:30- Andia, 21:00- Spike, 21:30 -Delia
18 decembrie
20:30- Irina Rimes, 21:00- Puya, 21:30 -The Motans
19 decembrie
20:30- Theo Rose, 21:00- Cabron, 21:30 -Taraful rutenilor
20 decembrie
20:30- Jo, 21:00- Vescan, 21:30 -Alexandra Stan, 22:00- Mario Fresh
21 decembrie
20:30- Noaptea Târziu, 20:55- Nicole Cherry, 21:20 Carla’s Dreams
22 decembrie
20:30- Juno, 20:50- Lidia Buble, 21:20- Mira, 21:47 -Smiley
Târgul de Crăciun Oradea devine astfel, pentru a treia oară, gazdă pentru Orașul Faptelor Bune, organizat de Radio ZU cu sprijinul Visit Oradea și al Primăriei Municipiului Oradea. Partenerii Târgului de Crăciun Oradea sunt: Atelier September, Auchan România, BMV Tours, Celestica, D&C Oradea, Podgoriile Dextra, Duval Furniture, Selgros Cash & Carry.
Ca în fiecare an, întreaga campanie va putea fi ascultată non-stop pe toate frecvențele Radio ZU și va putea fi urmărită video 24/24 pe site-ul www.radiozu.ro/live. Momentele cele mai importante vor fi transmise live pe contul de Facebook Radio ZU, dar și pe ZU TV. De asemenea, cele mai spectaculoase momente vor fi postate și pe conturile oficiale de Instagram și Facebook ale Visit Oradea și Târgul de Crăciun Oradea.