Curtea Constituţională a decis, joi, că sunt neconstituţionale mai multe prevederi dintr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului din 2021, prin care pensionarii care primesc peste 4.000 de lei lunar trebuie să plătească şi contribuţii la sănătate de 10%.
Decizia a fost luată de CCR cu majoritate de voturi.
Curtea a reţinut că OUG 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
„Or, prin ordonanţă de urgenţă, nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituţie, fiind, astfel, contrară art.115 alin.(6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă”, spune CCR, într-un comunicat.
Pensionarii care au plătit deja contribuții la sănătate vor avea pensiile reîntregite, după ce decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, însă nu-și vor primi şi banii înapoi pentru ultimul an.
Există 200.000 de pensionari care au peste 4.000 de lei pensie.
108.000 de persoane au pensii între 4.000 și 5.000 de lei și 91.000 de persoane câștigă peste 5.000 de lei.