Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și investiții, anunță publicarea Ghidului aferent apelului de proiecte pentru granturile de până la 100.000 de euro pentru digitalizarea IMM-urilor, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Acesta este disponibil AICI – https://bit.ly/3BGCEZ4.
Ghidul a fost elaborat pentru a sprijini digitalizarea microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), ceea ce ar putea contribui ulterior la creșterea competitivității, favorizând inovarea acestor întreprinderi și facilitând noi formule de lucru.
Această subcomponentă va aborda una dintre principalele provocări cu care se confruntă microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri): presiunea de a‑și adapta modelele de afaceri la realitățile digitale.
Calendarul estimativ al apelului de proiecte este următorul:
Lansare ghid: 15 decembrie 2022
Depunere proiecte: 1 februarie 2023 – 30 martie 2023
Evaluare proiecte: 1 aprilie 2023 – 31 mai 2023
Etapa I de semnare a contractelor: 30 iunie 2023
Etapa II de semnare a contractelor: 31 august 2023
Reamintim că apelul beneficiază de o alocare de 347,5 milioane euro și este destinat întreprinderilor, societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se încadrează în categoria de IMM și au sediul social în România.
Valoarea ajutorului de minimis este cuprinsă între 20.000 euro și 100.000 euro.
Apelul este unul competitiv și va sprijini următoarele tipuri de acțiuni:
-achiziții de hardware TIC;
-achiziții de echipamente pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale;
-dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor, inclusiv soluțiile de automatizare software de tip RPA, respectiv Robotic Process Automation;
-achiziții de tehnologii blockchain;
-achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality;
-achiziționare website de prezentare;
-achiziția de servicii de tip cloud și IoT.
-instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC;
-consultanță/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care au nevoie IMM-urile etc.