La invitația Primăriei Oradea și spre bucuria celor mici, Moş Crăciun vine în acest an în orașul nostru.
După doi ani de pandemie, retrăim bucuria de a fi împreună: Moșul va sosi la Oradea, în data de 23 decembrie, la ora 15:00, cu o caleașca electrică, pe traseul strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii, poposind la căsuța special amenajată pentru el în cadrul Târgului de Crăciun.
Aici, el va împărţi pachete copiilor, iar apoi se va retrage pentru a se odihni în vederea Sărbătorii Crăciunului.
Primăria Oradea a pregătit 1.000 de pachete cu dulciuri, spre a fi oferite copiilor prezenți la întâlnirea cu Moșul.