Incendiu într-un service auto din Oradea

0
114

Joi, 12 ianuarie a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea au acționat pe strada Calea Clujului din municipiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit, la aproximativ o oră după miezul nopții, în curtea unui service auto.

Apelul care semnala producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 01.00, la fața locului fiind mobilizate operativ, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de stingere și echipajul de pompieri paramedici al Detașamentului 2 Oradea, cu ambulanța SMURD a subunității.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată, flăcările se manifestau deosebit de violent, cu degajări mari de fum, la o autoutilitară și două autoturisme, existând un risc ridicat de extindere a acestora la celelalte autovehicule aflate foarte aproape de focare, precum și la două clădiri.

Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, în aproximativ 20 de minute, împiedicând propagarea acestuia și reușind astfel să salveze 15 autoturisme și cele două construcții din apropiere, care adăposteau atelierul de vulcanizare și cel de reparații auto.

  În urma evenimentului, generat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, au ars o autoutilitară (în proporție de 80%) și parțial două autoturisme (compartimentul motor și habitaclul în cazul unuia, respectiv stopurile și bara, în cazul celuilalt) și s-au degradat alte trei autovehicule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.