DNA a trimis dosarul lui Cătălin Sabău spre judecată, iată mai jos comunicatul:
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 502/VIII/3 din 30 mai 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului:
SABĂU CĂTĂLIN, inspector în cadrul ANAF – Direcția Regională Antifraudă Fiscală Oradea, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă agravată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
La data de 01 aprilie 2022, în urma efectuării unui control la o PFA (persoană fizică autorizată), bănuită de desfășurarea unor activități de comerț online, neînregistrate fiscal, inculpatul Sabău Cătălin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la tatăl persoanei respective suma de 15.000 euro.
Banii respectivi ar fi fost primiți de inculpat pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu neregulile constatate în contextul controlului și pentru a stabili obligații fiscale mai mici în sarcina persoanei vizate.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii, în vederea confiscării speciale.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii și preventive dispuse în cauză.
Această soluție procesuală reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței de judecată, nefiind de natură să înfrângă, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.