Cele cinci proiecte care vor fi finanțate în cadrul bugetării participative

0
177

S-a încheiat procedura de votare a proiectelor din programul de bugetare participativă pe anul 2022. În urma voturilor exprimate online și a voturilor din cadrul întâlnirilor cu cetățenii, au fost selectate 17 proiecte spre finanțare, suma totală alocată fiind de 1.500.000 de lei.

Demarată la începutul lunii mai, procedura de votare a proiectelor din cadrul programului de bugetare participativă a ajuns la final. În acest an, municipalitatea a reluat programul cu un nou regulament, fiind lansată şi platforma online unde cetățenii s-au putut implica activ în propunerea și selectarea viitoarelor proiecte ce au ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai în Oradea.

După prima etapă a votării au fost validate 38 de proiecte, care au putut fi votate online de cetățeni în perioada 4 iulie – 4 septembrie 2022, iar din 15 septembrie a început a doua etapă a votării, cea din cadrul dezbaterilor publice. 

Astfel, între 15 – 22 septembrie au fost organizate 10 întâlniri la nivelul cartierelor din Oradea, la care au participat 293 de cetățeni. După verificarea buletinelor depuse în urna de vot, au fost validate 277 de buletine.

Selecția finală a proiectelor s-a realizat prin cumularea voturilor online (1.825 voturi) și a voturilor exprimat în cadrul întâlnirilor (277 voturi). Proiectele au fost ierarhizate în funcție de numărul de voturi. Pe primele cinci poziții s-au clasat următoarele proiecte:

1.    Valorificarea turistică a moștenirii istorice a toponimiei centrului protejat;

2.    Extindere parc și amenajare plajă natural în zona Silvaș;

3.    Covor vegetal pe linia de tramvai; tronson strada Transilvaniei – Pod CFR;

4.    Program de plantare arbori din specii autohtone;

5.    Extindere piste de ciclism în vederea tranziției la un oraș verde – traseu Orășelul Copiilor – Zoo.

Cele 17 proiecte vor fi cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului Oradea și se vor stabili departamentele din cadrul Primăriei care le vor implementa. Fiecare proiect a putut obține o finanțare de maximum 100.000 de lei, inclusiv TVA.

Acestea urmează a fi cuprinse în cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului Oradea, în cadrul ședinței Consiliului Local din data de 29 septembrie 2022.

Detalii despre proiectele câștigătoare le puteți găsi pe https://activ.oradea.ro/.

Primăria Oradea le mulțumește cetățenilor pentru implicare în rezolvarea problemelor comunității, precum și pentru voturile exprimate în cadrului procesului de bugetară participativă 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.