Oradea Arena va găzdui, în perioada 11-12 noiembrie, întrecerea de tenis dintre echipa feminină a României și cea a Ungariei, din cadrul play-off-ului competiţiei Billie Jean King Cup (fosta FedCup).
Întâlnirea dintre echipele feminine de tenis va avea loc în sala polivalentă din Oradea. Se vor disputa cinci meciuri de tenis, patru de simplu și unul la dublu. La solicitarea jucătoarelor de tenis, partidele se vor desfășura pe hard, suprafață care va fi montată peste parchetul existent.
„Federația Română de Tenis împreună cu Primăria Municipiului Oradea va organiza meciul de Billie Jean King Cup, fosta Cupa Federației, dintre reprezentativele României și Ungariei. Dacă până acum Federația a organizat competiții de Cupa Davis și Cupa Federației la Galați, București, Sibiu, Constanța și Cluj, iată că Oradea are o sală de ultimă generație care poate concura cu orice altă sală din Europa. Aș putea spune că, din punct de vedere al dependințelor, este chiar mai modernă decât cea din Cluj. Vorbim despre o sală a prezentului care poate găzdui oricând o competiție mondială. Sunt convins că evenimentul va fi organizat la cele mai înalte standarde”, a declarat George Cosac, președintele FRT.
Potrivit acestuia, componența lotului va fi anunțată cu trei săptămâni înainte, iar biletele vor fi puse spre vânzare în perioada următoare. Organizatorii mizează pe prezența în sală a fostului tenismen Ilie Năstase, dar și a Simonei Halep.