”Luni, 3 octombrie, la ora 21.08, pe strada Nufărului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din comuna Dobrești, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, acroșând din spate un alt autoturism” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.
În urma testării cu aparatul drugtest s-a constatat că tânărul de 27 de ani conducea sub influența drogurilor.
Tânărului i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv, potrivit sursei menționate mai sus.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.