Târg de promovare a serviciilor sociale acordate persoanelor vulnerabile

0
163

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, în colaborare cu furnizorii de servicii sociale din municipiul Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea și APTOR, invită comunitatea locală miercuri, 19 octombrie 2022, între orele 12.00 și 18.00, în Piața Unirii, la evenimentul de promovare a serviciilor sociale acordate persoanelor vulnerabile din municipiu. 

În cadrul evenimentului, organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice furnizori de servicii sociale își vor prezenta serviciile sociale acordate și activitățile desfășurate în vederea sprijinirii celor mai vulnerabili membri ai comunității. Vor fi  prezentate și produsele hand-made realizate împreună cu beneficiarii în cadrul programelor de inserție socială, produse care vor putea fi achiziționate de doritori. 

Acest eveniment are ca obiectiv recunoașterea efortului depus de furnizorii și  beneficiarii serviciilor sociale, promovarea activităților desfășurate de către aceștia, creșterea gradului de cunoaștere și schimbul de experiență între furnizorii de servicii sociale.

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, în cadrul acestui eveniment, va prezenta serviciile sociale pe care le oferă cetățenilor, și anume: Centrul Social Dignitas, Centrul de Îngrijire de Zi – Oradea, centrele comunitare din cartiere (vârstnici), serviciile de consiliere psihologică pentru copii și familie, informare și consiliere privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.