Două dintre cele mai impunătoare clădiri din Oradea vor fi reabilitate

0
213

Este vorba despre palatele Adorján I și II, care au fost cuprinse în programul multianual de reabilitare a fațadelor clădirilor situate în ansamblul urban – Centrul istoric Oradea.

Clădirile, cunoscute sub numele de Casele Adorján, sunt primele edificii din municipiu ale arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső. Proprietarul lor a fost Adorján Emil, cel care a ridicat și Palatul Vulturul Negru.

Lucrările se vor executa etapizat, în prezent începând cu organizarea șantierului și ridicarea schelelor pe imobilul situat pe colțul străzilor Patrioților și Moscovei – Palatul Adorjan I,  în vederea asigurării circulației pietonale într-o zonă centrală aglomerată cu instituții și unități de învățământ.

Principalele intervenții la imobil constau în:

  • – reabilitarea învelitorii de țiglă și a elementelor de tablă zincată: lucarne, decorații de coamă, învelitori cornișă;
  • – înlocuirea jgheaburilor și burlanelor pe tot perimetrul, cu păstrarea elementelor decorative ale burlanelor;
  • – refacerea elementelor decorative originale din pod;
  • – demontarea și rezidirea coșurilor de fum;
  • – reabilitarea feroneriilor și grilajelor: curățare, tratare anticorozivă și vopsite;
  • – reparații ale corniselor, aticelor și balcoanelor;
  • – retencuirea și zugrăvirea fațadelor cu materiale de renovare din sisteme de asanare;
  • – îndepărtarea tencuielilor degradate;
  • – zugrăvirea parietală cu vopsele silicatice rezistente la elemente poluante;
  • – refacerea și curățarea elementelor decorative din tencuială, cărămidă aparentă, ceramică sau ipsos;
  • – recondiționarea tâmplăriilor aflate într-o stare mai bună și execuția unor tâmplării noi din lemn pentru cele degradate.

Valoarea contractului pentru ambele imobile este de 2.878.283,05 lei fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni și se execută de SC Abed Nego SRL Oradea.

Casa Adorján I este  situată pe str. Patrioților nr. 6, colț cu str. Moscovei, și a fost construită în anul 1903, iar Casa Adorján II, situată pe str. Patrioților nr. 4, a fost construită în anii 1904-1905.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.