O săptămână până la Târgul de Crăciun Oradea 2022

0
149

Doar o săptămână a mai rămas până la cel mai așteptat eveniment al sezonului, Târgul de Crăciun Oradea. Din 2 până în 26 decembrie, locuitorii urbei de pe Crișul Repede vor putea sărbători împreună magia sărbătorilor de iarnă în Piața Ferdinand și în Piața Unirii, care se îmbracă în decoruri de poveste.

În Piața Ferdinand, tradiționalele căsuțe de lemn îi vor aștepta pe vizitatori cu cadouri meșteșugite, podoabe de iarnă, dulciuri și bunătăți locale. Tot aici, se pregătește o zonă dedicată celor mici, cu multă distracție și surprize.

Piața Unirii va fi gazda generoasă a unei roți gigantice, unui patinoar și a zonei cu clasicele food-trucks, doldora cu delicii culinare. Moș Crăciun va sosi la căsuța lui de lângă bradul mare cu voie bună și surprize pentru copii.

La scena din Piața Unirii va avea loc un program de spectacole colorat și festiv, cu colinde românești, dar și de pe alte continente, cu datini și tradiții bihorene, precum și cu concerte de zile mari.

Orădenii sunt invitați să savureze pe alese delicii culinare, dulciurile copilăriei sau un pahar cu vin fiert în sunetul colindelor, sub luminițele fermecate ale Crăciunului.

Programul Târgului de Crăciun Oradea 2022 este următorul:

2 decembrie (între orele 14.00-23.00, programul târgului), 18.30 -Tradiții și obiceiuri de Crăciun, Ansamblul Folcloric Bihorul; 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun; 20.00 – Concert Narcisa Suciu;

3 decembrie (10.00-23.00, programul târgului), 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun; 21.00 – Concert Distinto;

4 decembrie (10.00- 23.00, programul târgului), 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun;

5 decembrie (14.00-23.00, programul târgului);

6 decembrie (14.00-23.00, programul târgului); 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun;

7-8 decembrie (14.00-23.00, programul târgului);

9 decembrie (14.00-23.00, programul târgului); 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun;

10 decembrie (10.00-23.00, programul târgului); 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun; 20.00 – Tradiții și obiceiuri de Crăciun, Ansamblul Folcloric Bihorul, 21.00 – Concert Analia Selis & Mariano Castro – Feliz Navidad;

11 decembrie (10.00-23.00, programul târgului); 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun;

12-15 decembrie (14.00-23.00, programul târgului);

16 decembrie (14.00-23.00, programul târgului), 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun; 20.00 – Tradiții și obiceiuri de Crăciun, Ansamblul Folcloric Bihorul;

17 decembrie (10.00-23.00, programul târgului), 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun;

18 decembrie (10.00-23.00, programul târgului); 19.00-21.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun;

19-22 decembrie (14.00-23.00 – programul târgului);

23 decembrie (14.00-23.00, programul târgului), 20.00 -Tradiții și obiceiuri de Crăciun, Ansamblul Folcloric Bihorul, 21.00 – VanDerCris – Jazz de Crăciun;

24 decembrie (10.00-23.00, programul târgului), 11.00-13.00 – Întâlnire cu Moș Crăciun;

25 decembrie (10.00-23.00, programul târgului);

26 decembrie (14.00-23.00, programul târgului)

Informații suplimentare pe paginile de Facebook și Instagram ale evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.