Orădenii care îşi achită integral, până pe 30 noiembrie, toate obligaţiile fiscale restante vor fi scutiţi de majorările de întârziere. Până în prezent au plătit și depus cerere 372 de persoane, suma totală plătită fiind de aproape 2,2 milioane de lei, iar majorările scutite au fost de aproape 503 mii lei.
Majorările trebuie să fie în sumă egală sau mai mare de 100 de lei. Pentru a beneficia de această reducere, cetățenii trebuie mai întâi să obțină informații la zi privind obligațiile de plată datorate bugetului local, lucru care se poate face prin consultarea Ghișeului Online – Primăria Oradea pe site-ul oradea.ro (accesul pe platformă poate fi realizat fără autentificare, strict pe baza CNP/CUI) sau la ghișeele de casierie/impunere din cadrul Primăriei Oradea, deschise de luni până joi, între 8.00 și 18.00 și vineri, între 8.00 și 15.00. După ce s-au informat, cetățenii trebuie să achite, până cel târziu în data de 30 noiembrie, suma reprezentând obligațiile principale de plată (debit și/sau rămășită din anii anteriori) fără majorările și penalitățile aferente. Apoi, trebuie să completeze și să transmită, până cel târziu pe 30 noiembrie 2022, cererea de anulare a accesoriilor (majorări și penalități) – cererea este disponibilă accesând linkul https://www.oradea.ro/cereri-si-formulare-tip/direc-539-ia-economica. Cererea trebuie apoi depusă la ghișeele Primăriei Oradea, online la adresa primarie@oradea.ro sau, prin corespondență, pe adresa Primăria Oradea, Piața Unirii nr. 1.
Ulterior prelucrării cererilor, solicitanții vor primi, prin corespondență (email/adresă), dovada scutirii majorărilor de întârziere sau respingerii solicitării în cazul în care solicitantul nu este eligibil conform prevederilor legale.
După aprobarea HCL nr. 331 din aprilie 2022, primăria a notificat toate persoanele cu restanţe care aveau majorări mai mari de 100 lei. Până în prezent au plătit și depus cerere 372 de persoane, suma totală plătită fiind de aproape 2,2 milioane de lei, iar majorările scutite au fost în sumă de aproape 503 mii lei.
„Astăzi, numărul posibililor beneficiari ai măsurii de scutire este de 3.265 persoane. Cele 3.265 de persoane restanțiere datorează suma totală de 26.105.500 lei, din care majorările care pot fi scutite reprezintă 6.179.145 lei”, se afirmă într-un comunicat al Primăriei Municipiului Oradea.
Lista a fost anonimizată (primele 2 litere din nume și prenume, primele 7 cifre din CNP și adresa cuprinzând localitatea și strada, fără alte detalii) și poate fi consultată pe oradea.ro.
Mai multe detalii se pot obține consultând platforma online Ghișeul Online sau prin prezentare la Primărie – Serviciul Executare Silită, camera 4, parter, unde cei interesați pot discuta cu funcționarii zonei în care domiciliază.