Un apelant al numărului unic 112 sesiza ISU Bihor cu privire la faptul că a observat o persoană în apele Crișului Repede, în zona Podului Centenarului din municipiul Oradea.
Pentru gestionarea evenimentului, la locul indicat de apelant au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
Pompierii au preluat victima, o femeie de 53 de ani, (care ajunsese înot la mal, înainte de sosirea echipajelor) si au predat-o, conștientă și cooperantă, echipajului SMURD, care i-a acordat îngrijirile necesare, transportând-o ulterior la UPU a Spitalului Clinic Județean Bihor.
Potrivit IPJ Bihor, la fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii orădeni, constatând că persoana respectivă, o femeie de 53 de ani, din Oradea, ajunsese la mal, fiind ajutată să iasă din apă de către unul dintre trecători, care a observat scena.
Din investigațiile efectuate, femeia nu a fost victima niciunei infracțiuni.