Primăria plătește peste 270 mii euro pentru 510 mp teren pe aleea care leagă Alecsandri de Independenței, proprietate a fraților Micula

0
203

Una dintre firmele familiei Micula, Transilvania General Import Export a obținut la Curtea de Apel Oradea anularea exproprierii terenului, votată în 2018. Ca atare, Consiliul local a votat, luna aceasta cumpărarea a 510 mp de teren la prețul de 450 euro/mp + TVA. Parcela e situată în aleea care leagă Alecsandri de Independenței, fiind parte din suprafață totală de 2.475 mp.

Negocierea dintre municipalitate și firma deținută de Micula conține și condiția acordării dreptului de superficie către Prima Impact și Certinvest, care dețin spațiile edificate de deasupra parcelei, pe o perioadă de 49 de ani.

Instanța a anulat exproprierea cu motivarea că Primăria nu are bază legală să exproprieze un teren supraedificat, adică parcela deasupra căreia se află corpul de clădire edificat pe piloni, între clădirile de pe Independenței: „din punct de vedere juridic, o asemenea situație în care construcția se află în proprietatea unei persoane, iar terenul în proprietatea altei persoane se constituie într-un dezmembrământ al dreptului de proprietate, cunoscut în drept ca superficie”. Instanța mai arată că superficia nu se poate obține prin expropriere, ca atare manevra Primăriei din 2018 e declarată ilegală.

Amenajarea pasajului de trecere dintre cele două străzi a costat peste 880 mii lei fără TVA, iar utilitatea sa a fost argumentată prin facilitarea accesului la noul corso, de la parcarea din Independenței. Asta în ciuda faptului că chiar în fața parcării se află Pasajul Vulturul Negru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.