S-a găsit o soluție în scandalul de la Școala Gimnazială ˝Nicolae Bălcescu

0
563

Părinții Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Oradea au protestat luni și au contestat decizia Consiliului de Administrație de a-i aduce la școală în schimburi.La această școală, noul an a început cu un discurs dur al părinților, dar și cu dascăli îmbrăcați în negru. Unitatea de învățământ se află în centrul unor acuzații de segregare etnică.

Scandalul de la Școala Bălcescu pare să fi luat sfârșit, după ce, în cursul zilei de luni, primarul Florin Birta a avut o întâlnire cu reprezentanții Episcopiei Reformate de Oradea și cu reprezentanții comunității maghiare, care au consimțit la soluția primarului. În urma întâlnirii, s-a convenit ca elevii români și maghiari să învețe în clădirea de pe strada Cuza Vodă, care aparține comunității reformate.

„Am ajuns la concluzia că va fi modificat acel protocol care a fost semnat între Primărie și Episcopia Reformată prin care se punea la dispoziție un spațiu care era folosit exclusiv de elevii de la specializarea maghiară. Astfel, se completează că se permite folosirea claselor de limbă română. În acest fel nu va mai fi o problemă de segregare. Mulțumesc Episcopiei Reformate pentru înțelegere”, a declarat primarul Florin Birta. Documentul va fi trimis Ministerul Educației, iar clădirea introdusă în rețeaua școlară.

„Mâine voi fi la București ca să rezolv această problemă. Estimez că de lunea viitoare copiii vor putea să învețe în noul edificiu”, a mai precizat edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.