Miercuri, 22 martie a.c., în jurul orei 10.35, pompierii Detașamentului 2 Oradea au intervenit, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu produs la un autocamion care rula pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Oradea.
Flăcările, care se manifestau violent și generalizat la capul tractor al autovehiculului, au fost stinse în aproximativ 15 minute de echipajele de pompieri.Evenimentul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un conductor electric defect, s-a soldat cu arderea capului tractor.
Din fericire, nu au existat persoane rănite. Fumul negru era vizibil din B-dul Decebal.