Un bărbat a fost reținut de polițiștii rutieri bihoreni, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive și a tulburat ordinea și liniștea publică.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor au depistat în trafic, joi, un bărbat de 54 de ani, din comuna Aghireșu, județul Cluj, care, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, pe direcția Biharia – Oradea, în momentul în care a ajuns în sensul giratoriu de pe strada Suișului din municipiul Oradea, a pătruns în interiorul sensului giratoriu, pe spațiul verde, fiind implicat într-un eveniment rutier fără victime.
Potrivit IPJ Bihor, după producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a coborât de la volanul autocamionului și a adresat cuvinte și expresii jignitoare participanților la trafic opriți să îl ajute, stârnind indignarea acestora. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a ieșit pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv. Șoferului i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor l-au reținut pe bărbatul de 54 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența substanțelor psihoactive și tulburarea ordinii și liniștii publice.