Programul evenimentului a fost pregătit de Instituția Prefectului Județului Bihor, cu sprijinul Garnizoanei Oradea, al Primăriei Oradea şi al Consiliului Judeţean Bihor. Conform prevederilor Legii nr. 99/1998, în fiecare an, la data de 29 iulie se sărbătorește Ziua Imnului Național al României, „Deșteaptă-te, române!”.
Manifestarea a început cu prezentarea onorului și salutului drapelului de luptă, urmate de intonarea Imnului Național al României. A urmat apoi binecuvântarea și rugăciunea pentru poporul român, rostite de un preot militar.
Alocuțiunile privind semnificația Zilei Imnului Național au fost rostite de prefectul Județului Bihor, Dumitru Țiplea, urmat de istoricul Sorin Șipoș de la Universitatea Oradea. La eveniment a participat și primarul Florin Birta.
Originea imnului actual se găsește în poemul „Un răsunet”, scris de Andrei Mureșanu, publicat pentru prima dată în suplimentul Foaie pentru minte, inimă și literatură în 1848, în timpul Revoluției Pașoptiste