¨Mecanicul¨ce a lăsat câțiva șoferi fără mașinile duse la reparat a ajuns după gratii

0
305

Un bărbat care ar fi înșelat, cu aproape 111.000 de lei, cel puţin cinci persoane, față de care se angaja să le efectueze reparații la autoturisme,  a fost reținut de polițiștii bihoreni. Clienţii îi lăsau acestuia maşinile, uneori şi banii pentru piese, suspectul dispărând cu autoturisme cu tot. 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Furturi de Autovehicule au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 42 de ani, din comuna Ceica, bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (5 acte materiale).

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bihoreni îl bănuiesc pe acesta că, după ce în cursul lunii aprilie 2022, un bărbat din municipiul Oradea i-ar fi lăsat acestuia, spre reparare, un autoturism, la un atelier de reparații auto unde acesta își desfășura activitatea, achitându-i și 2.000 de lei, pentru achiziționarea pieselor, bărbatul de 42 de ani nu i-ar mai fi restituit proprietarului nici autoturismul în cauză sau contravaloarea acestuia și nici banii plătiți pentru achiziționarea pieselor, cauzându-i astfel un prejudiciu estimat la 15.000 de lei”, a transmis comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Același bărbat este bănuit de polițiști că, în cursul lunii septembrie 2022, după ce un alt orădean i-ar fi predat un alt autoturism, tot pentru efectuarea unor reparații, nu i-ar mai fi restituit acestuia autoturismul respectiv, cauzându-i astfel un prejudiciu estimat la 30.000 de lei.

De asemenea, bărbatul de 42 de ani este bănuit că, după ce, în cursul lunii decembrie 2022, un bărbat din județul Maramureș i-ar fi predat acestuia un alt autoturism, pentru efectuarea unor reparații, ar fi plecat cu autoturismul respectiv de la atelierul unde fusese lăsat de proprietar, fără a-l mai restitui, cauzând astfel un prejudiciu estimat la 22.400 de lei.

Bărbatul de 42 de ani  este bănuit și că, în cursul lunii august 2022, l-ar fi indus și menținut în eroare pe un bărbat din Oradea, de la care ar fi încasat 12.500 de lei, pentru a efectua diferite reparații mecanice și electronice la autoturismul proprietate personală, cu angajamentul de a finaliza lucrările până în cursul lunii septembrie 2022, lucru care însă nu s-a mai întâmplat, reparațiile nefiind efectuate. Prejudiciul provocat astfel, în acest caz, a fost estimat la 12.500 de lei.

„Polițiștii de investigații criminale bihoreni îl bănuiesc pe acesta și că, în cursul lunii decembrie 2022, în urma unei înțelegeri prealabile pe care a avut-o tot cu un bărbat din Oradea, care i-a încredințat acestuia un autoturism, lăsându-i și cheia, și documentele vehiculului, pentru a efectua diverse modificări, în schimbul a 12.500 de lei, nu i-ar mai fi restituit proprietarului autovehiculul în termenul convenit. Bărbatul de 42 de ani este bănuit de polițiști că ar fi predat autoturismul respectiv la o societate de dezmembrări auto, lăsând impresia că îi aparținea și încasând, astfel, în schimb, 4.500 de lei. Prejudiciul cauzat astfel, în acest caz, a fost estimat la 31.000 de lei”, a mai transmis comisarul şef Alina Fărcuţa.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Furturi de Autovehicule din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bărbatului și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.