38 de tone de deşeuri, oprite la Borș II și Nădlac II

0
119

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru două mijloace de transport încărcate cu peste 38 tone de deșeuri, cu materiale plastice produse alimentare și articole îmbrăcăminte. Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.

În data de 22.06.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de către un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din materiale plastice de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.481 kg de deșeuri  constând în materiale plastice, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Tot în data de 22.06.2023 poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetățean german. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri(produse alimentare și articole îmbrăcăminte) de la o societate comercială din Germania, pentru o firmă din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 15.000 kg de deșeuri, constând produse alimentare și articole îmbrăcăminte , pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României a mijlocului de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.