Incendiu provocat de un trăznet în județul Bihor

0
231

În cursul zilei de joi, 13 iulie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs, cel mai probabil de un trăsnet, la o casă din localitatea Cheșa, comuna Cociuba Mare.

În jurul orei 10.45, un apelant al numărului unic 112 a sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, cu privire la producerea unui incendiu la casa vecinului.

La adresa indicată de apelant, au fost mobilizate operativ, două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii Tinca, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autospecială tip Abroll, precum și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Salonta, cu o autospecială de stingere, fiind alertat totodată, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cociuba Mare.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la întregul acoperiș al locuinței, cu pericol de propagare la încăperi.

Pompierii au localizat și lichidat focarele în aproximativ 50 de minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la camerele casei.

În urma evenimentului, a ars acoperișul, pe o suprafață de circa 140 metri pătrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.