Poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, împreună cu procurori DIICOT Suceava, pun în executare, luni, 83 de mandate de percheziţie la domiciliile şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi la sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice din judeţele Suceava, Bihor, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi şi Gorj.
Sunt efectuate cercetări privind deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României de ţigarete peste limita legală, trafic de migranţi, infracţiuni de corupţie, infracţiuni de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, precum şi infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
„În cauză, s-a reţinut că, începând cu luna noiembrie 2021, mai mulţi cetăţeni români ar fi constituit un grup infracţional organizat, care ar fi avut ca scop traficarea de ţigarete de provenienţă extracomunitară, precum şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, activităţi care s-ar fi derulat cu precădere în judeţele Bihor, Suceava, Maramureş şi Mehedinţi”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR)
În cadrul activităţilor de cercetare şi documentare a activităţilor infracţionale, au fost constatate şi alte infracţiuni aflate în strânsă legătură cu acestea, respectiv infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, infracţiuni de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept şi infracţiunile de dare şi luare de mită.
Acţiunea este realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Iaşi, BCCO Bacău, BCCO Oradea, BCCO Cluj-Napoca, BCCO Craiova, SCCO Maramureş, SCCO Covasna, SCCO Mehedinţi, SCCO Gorj şi de la Serviciile de combatere a criminalităţii economice din cadrul IPJ Oradea, IPJ Bistriţa Năsăud şi IPJ Satu Mare.