Un bărbat din Cenaloș, bănuit că ar fi ucis, cu intenție, câinele unui vecin, a fost reținut, joi, de polițiștii de la protecția animalelor.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus, joi, în urma administrării probatoriului, reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 66 de ani, din comuna Sâniob, bănuit de comiterea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii îl bănuiesc pe acesta că, la 19 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, ar fi montat un dispozitiv – capcană, din sârmă, de tip laț, pe partea exterioară a gardului de la grădina casei sale din localitatea bihoreană Cenaloș, fapt ce a condus la uciderea, prin asfixiere mecanică, în aceeași zi, a unui câine, rasă comună, aflat în proprietatea unui localnic”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Cauza exactă a decesului animalului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei, la Direcția Sanitar Veterinară Bihor. Bărbatul va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.