Vicepreşedinta Parlamentului European, Eva Kaili a fost arestată pentru fapte de corupție

0
196

Eva Kaili, vicepreşedinta Parlamentului European, şi alte trei persoane au fost arestate duminică şi puse oficial sub acuzare în Belgia, în dosarul de corupție.

Surse judiciare confirmă relatările din presa potrivit cărora eurodeputata din Grecia avea asupra sa o geantă cu bani când a fost reţinută de poliţia belgiană. Kaili nu şi-a putut folosi imunitatea tocmai din acest motiv. Ea şi încă trei persoane sunt acuzate de apartenenţă la o organizaţie criminală şi spălare de bani, se arată în comunicatul procuraturii belgiene.

Parchetul federal anchetează cazul de corupţie prin care Qatarul a încercat să influenţeze deciziile parlamentului european cumpărând oameni din poziţii decizionale.

Sâmbătă seara, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, europarlamentar care vine din Malta, a decis o primă sancţiune împotriva Evei Kaili, luându-i toate atribuţiile, inclusiv calitatea de a reprezenta PE în regiunea Orientului Mijlociu. Eurodeputaţii de stânga, în special Verzii din Parlamentul European, au cerut demisia Evei Kaili. Ea a fost exclusă, vineri seară, şi din Partidul Socialist grec (Pasok-Kinal).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.