ABA Crișuri intenționează să construiască din fonduri europene piste de biciclete pe o lungime de 191 de km de digurile de protecție.
Pentru a accesa fonduri prin „Componenta C11 – Turism și cultură” din cadrul PNRR, Administrația Bazinală de Apă Crișuri a depus către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) un proiect de reabilitare a coronamentului digurilor de apărare și crearea infrastructurii pentru trasee cicloturistice în bazinul hidrografic Crișuri. Astfel, ABA Crișuri intenționează să construiască din fonduri europene piste de bicilete pe o lungime de 191 de km de digurile de protecție.
„Prin acest proiect, valorificăm nu doar lucrările hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, ci și elementele de patrimoniu cultural și natural aflate în proximitatea digurilor. Pentru a aplica în termen, echipa noastră a depus un efort susținut în ceea ce privește cadastrarea și întabularea digurilor. Rezultatele sunt pe măsura eforturilor întrucât, din totalul la nivel național de 426 km de diguri, în procent de aproape 45% revine bazinului hidrografic Crișuri”, a declarat Pásztor Sándor, director ABA Crișuri.
Traseele propuse pentru reabilitarea coronamentului digului și crearea infrastructurii de ciclism sunt defalcate astfel: 61,2 km de piste pe digul de pe malul drept al Canalului Colector-Crișul Negru; 14 km de piste pe digurile de pe râul Crișul Negru pe tronsonul Tărian-Tămașda-Cefa-Frontiera RO-HU; 23,2 km km de piste pe digul de pe malul drept al râului Crișul Repede pe tronsonul Oradea-Frontiera RO-HU; 40,6 km de piste pe digul de pe malul drept al râului Barcău pe tronsonul Marghita-Frontiera RO-HU; 51,8 km de piste pe digul de pe malul stâng al râului Ier pe tronsonul de la limita județelor Bihor-Satu Mare-Săcueni-Frontiera RO-HU.
„Pistele vor fi executate astfel încât accesul echipelor de intervenție în situații de urgență să nu fie obstrucționat sau condiționat. Prin construirea acestor piste se va facilita accesul riveranilor și turiștilor în zonele greu accesibile și, nu în ultimul rând, se va încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ”, menționează Anca Mihociu, purtătorul de cuvânt al ABA Crișuri.
Valoarea totală a proiectului depus de ABA Crișuri este de 18,7 mil euro, iar la nivel național, în ceea ce privește traseele pe diguri, valoare este de 41,8 milioane de euro. Traseele cicloturistice vor permite României să participe și să contribuie la reconfigurarea rețelei europene de trasee EuroVelo și a diverselor trasee cicloturistice internaționale.