Vaccinul nu este oferit gratuit. Cei care doresc să le fie administrat vaccinul antigripal, trebuie să îl cumpere în prealabil.
Potrivit listei publicată pe site-ul Ministerului Sănătății, în județul Bihor sunt 3 farmacii, Dr. Max, din Oradea. Acestea sunt situate pe Calea Aradului nr.79, str St Octavian Iosif din incinta Centrului Comercial Lotus Retail, si respectiv Ogorului nr. 171, din incinta Centrului Comercial Auchan.
„Necesitatea implementării acestui program pilot este justificată, în condițiile în care ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, iar sezonul gripal 2022-2023 este mai sever comparativ cu ultimele două sezoane, motiv pentru care a şi fost instituită starea de alertă epidemiologică din cauza gripei”, se arată într-un comunicat al Colegiului Farmaciştilor.