Ziua de 18 ianuarie va rămâne în istorie, fiindcă a adus temperatura maximă înregistrată vreodată în țară: +22,5 C, la Turnu Măgurele, au spus reprezentanții ANM. Recordul precedent fusese stabilit în ianuarie 2001, la Oravița. Înainte de anul 2000 erau extrem de rare temperaturile de peste +20 C în ianuarie.
Alte valori înregistrate: Zimnicea +21,8 C, Bechet +21,7 C, Alexandria și Călărași 20,9 C, Caracal 20,8, Giurgiu +20,7 C, București Băneasa, Oltenița +20,6 C, București Filaret, Fetești, Videle +20,3 C, Moldova veche și București Filaret +20,3 C, Adjud și Roșiorii de Vede +20,2 C, Hârșova și Cernavodă +20 C.
Cu aceste temperaturi, în sudul României era mai cald decât în sudul Spaniei și al Italiei. Doar în Grecia era la fel de cald.
Valorile înregistrate miercuri sunt chiar și cu 15-17 grade mai ridicate decât temperaturile normale pentru mijloc de ianuarie.
Au fost stabilite recorduri absolute pentru ianuarie și la București: +20,6 C la Băneasa și +20,3 C la Filaret.
Se vedea încă de la miezul nopții că va fi o zi excepțională. Hărțile ANM arătau că la ora 0 erau +15 C la Zimnicea și +13 C la Oravița și Turnu Măgurele. Foarte cald era și în Transilvania: +12 C la Făgăraș și Blaj.
Până azi, trei noi recorduri lunare absolute pe țară au fost stabilite în acest secol, iar unul a fost egalat. Unul singur a fost record de frig:
- +22,2 C la Oravița, pe 7 ianuarie 2001
- -33 C, la Obârșia Lotrului, pe 11 martie 2005
- +44,3 C la Calafat, pe 24 iulie 2007
- +26 C la Pătârlagele, pe 16 februarie 2016 – egalarea unui record stabilit pe 27 februarie 1995, la Medgidia