Un accident petrecut în afara localității Răbăgani. Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” a fost sesizat duminică, în jurul orei 20.50.
În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 23 de ani, din Diosig, Bihor, în timp ce conducea un autoturism înspre Pocola, în zona Dealul Bitii, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus, înspre Răbăgani, de un bărbat de 34 de ani, din Păuliș, Arad.
Din partea ISU „Crișana”, la fața locului au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu o ambulanță de tip B2, un echipaj din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple (acesta oprindu-se în Hidișelul de Sus, pentru salvarea victimelor celui de-al doilea accident), echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea a două persoane rămase captive într-unul dintre autovehiculele avariate, iar echipajele medicale și pompierii militari paramedici au evaluat victimele și au acordat îngrijirile necesare persoanelor rănite, în cazul a două dintre acestea efectuând manevre de resuscitare. Din nefericire, cei doi bărbați aflați în stop cardio-respirator, tânărul de 23 de ani, care conducea primul autoturism, și un alt tânăr, de 19 ani, din Diosig, pasager al său, au suferit multiple leziuni, care le-au provocat decesul la fața locului.
Celelalte patru persoane rănite, din care doi minori și doi adulți, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Polițiștii bihoreni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere și vătămare corporală din culpă.