O autospecială de Ambulanță a fost implicată într-un accident rutier, vineri, în timp ce se deplasa la un caz. Șoferul și asistenta au fost răniți și transportați la spital.
Potrivit comisarului șef Alina Farcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, vineri, 3 martie la ora 13.09, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin 112 că, pe DN1, în afara localității Borod, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier.
„În accidentul rutier au fost implicate două autovehicule, respectiv o autospecială de ambulanță și un autoturism. Din primele verificări efectuate, autospeciala de ambulață era în misiune, deplasându-se la un caz, înspre localitatea bihoreană Aleșd”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța.
În urma accidentului rutier, două persoane au fost transportate la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale, aparent rănite ușor. Traficul rutier se desfășoară pe o bandă, alternativ, dirijat de polițiștii rutieri. Polițiștii urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.