Un locatar al unui bloc de pe strada Podului a transmis printr-un apel la 112 în jurul orei 20:07 că se simte miros de gaz în casa scării.
„La fața locului au fost mobilizate de urgentă echipajele de pompieri ale Detașamentului 2 Oradea cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă, cu o autospecială CBRN (de primă cercetare și evaluare chimică biologică radiologică și nucleară) și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și echipajul de terapie intensivă motivă al SMURD Oradea”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
Între timp, forțele de intervenție au fost sesizate printr-un alt apel că locatarul a pătruns în apartamentul din care acesta presupunea că venea mirosul și a găsit o femeie în stare de inconștiență.
Imediat ce au ajuns forțele de intervenție la fața locului, aceștia au acordat primul ajutor femeii găsite în stare de inconștiență. Mirosul provenea de la două butelii deschise. Astfel, forțele de ajutor au închis buteliile, au ventilat apartamentul și au transportat femeia la UPU Oradea pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Dr. Borcea, șeful Unității de Primire Urgențe de la Spitalul Județean Bihor, a informat că pacienta este în stare stabilă, după ce a fost adusă la UPU cu intoxicație medie cu gaz metan.