Avem un singur focar de pestă porcină africană la porcii domestici, în Bihor

0
310

DSVSA Bihor informează printr-un comunicat de presă că la data de 17 martie au fost asanate focarele de pestă porcină africană (PPA) din localitățile Adoni, Comuna Tarcea și Șimian – Comuna Șimian.

Totodată, în cursul acestei luni, în județ a fost diagnosticat 1 focar de PPA (pesta porcină africană) la porcii domestici, în localitatea Sălacea-comuna Sălacea, acesta fiind singurul focar activ de PPA din județul Bihor.

„În focarul de boală, specialiștii din cadrul DSVSA Bihor au luat imediat, conform procedurilor specifice, măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatațiilor afectate, impunerea de restricții de mișcare, efectuarea dezinfecţiei în exploatații, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

În ceea ce privește evoluția PPA la porcii mistreți, situația epidemiologică nu a suferit modificări, nefiind depistate noi cazuri de îmbolnăviri la mistreți, astfel încât numărul total al fondurilor de vânătoare în care evoluează PPA, este de 24 fonduri.

Toate animalele afectate sau suspecte, precum și cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie˝, se arată în comunicatul DSVSA Bihor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.