Bazinul de înot din Ioșia a fost aprobat

0
492

După ce în cursul lunii ianuarie 2020, consilierii locali și-au dat acordul ca municipiul Oradea să participe la construirea unui bazin de înot în cartierul Ioșia, pe strada A. Cazaban nr. 47/A, în zona dintre Liceul Don Orione și Arena Antonio Alexe, în cadrul ședinței Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului (CMUAT) de miercuri, 15 decembrie 2021, s-a acordat și avizul favorabil pentru construcția respectivului bazin.

Așa va arăta bazinul de înot didactic din cartierul Ioșia

„Un proiect care va aduce plusvaloare zonei Ioșia, dar în primul rând un beneficiu extraordinar copiilor din comunitate, este bazinul didactic de înot care se va construi pe str. Alexandru Cazaban. Astfel, toți copiii care locuiesc în apropierea acestei zone, și nu numai, vor avea un acces mult mai facil la un sport nautic frumos și care duce la o dezvoltare armonioasă. În cadrul ședinței CMUAT, firma de proiectare PROEXCO a solicitat aviz Arhitect Șef pentru construirea bazinului de înot didactic pe str. Alexandru Cazaban nr. 47 A, proiect tip al Ministerului Dezvoltării, proiectarea și execuția fiind realizate prin Compania Națională de Investiții”, transmite viceprimarul Arina Moș.

Suprafața de teren pe care se va implementa acest proiect este de 3000 mp. Această suprafață face parte dintr-o zonă VS – zonă de spații verzi cu caracter sportiv (respectiv parcul dintre Ștrandul Ioșia și Sala Sporturilor). Procentul de ocupare realizat pe parcela de 3000 mp este de 28%, iar procentul de ocupare din zona VS este de maxim 10%. Pentru realizarea acestei investiții a fost elaborată o documentație de urbanism de tip PUD aprobată prin HCL nr. 498/2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.