Luni, 10 aprilie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 95 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 53.745 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducereși trei certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate,60 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, șase pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei au fost pentru depășiri neregulamentare, au fost sancționați cinci bicicliști, patru pietoni, două sancțiuni au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, trei pentru lipsa ITP, iar 12 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.