Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reținut pentru tentativă de omor la Oradea

0
149

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reținut pentru tentativă de omor. Fapta a fost comisă într-un loc amenajat de oamenii străzii pentru dormit, victima fiind înjunghiată de mai multe ori. 

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 27.04.2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul F.S., în vârstă de 29 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor în stare de recidivă.

„Din mijloacele de proba administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: la data de 17.04.2023, în jurul orelor 07.15, persoana vătămată C.I., în vârstă de 27 de ani, se afla împreună cu o altă persoană, într-un loc amenajat de oamenii străzii pentru dormit lângă un bloc de pe str. Salcâmilor din mun. Oradea. Cei doi, care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, stăteau culcaţi pe o saltea”, se arată în comunicatul procurorilor.

Potrivit aceleiași surse, suspectul F.S., care era sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat în locul în care se afla persoana vătămată şi a început să lovească victima cu violenţă, aplicandu-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste corp şi peste cap, înţepând-o totodată de mai multe ori cu un cuțit în zona coastelor, a abdomenului şi sub braţ.

În urma agresiunii, persoana vătămată C.I. a fost transportată de un echipaj medical la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, suferind leziuni la nivelul hemitoracelui stâng, abdomenului, lombar dreapta, axilă stânga și braț stâng, leziunile necesitând 25-30 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, viața victimei a fost pusă în primejdie. Procurorii au mai precizat că se continuă cercetările de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în vederea stabilirii tuturor participanţilor la comiterea infracţiunii şi a contribuţiei acestora la comiterea infracţiunii. Prin ordonanţa din data de 28.04.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 ore.

La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.