În perioada 30 iunie – 2 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.
Astfel, au fost desfășurate 42 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 26 de filtre, în acțiuni fiind implicați 546 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 118 jandarmi, dar și polițiști de frontieră și polițiști locali, reprezentați ai I.T.M. Bihor și ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 4.993 de persoane și au fost verificate 1.034 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 4.210 testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 461 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 251.952 de lei.
Totodată, au fost constatate 41 de infracțiuni, dintre care cinci de natură judiciară, 21 la regimul circulației rutiere, 10 la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și cinci infracțiuni de altă natură.
Din totalul sancțiunilor, 324 de sancţiuni contravenţionaleau fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 124 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 40 pentru conducere sub influența alcoolului, cinci pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, 72 pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul în regim de taxi, 18 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 12 pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, iar 53 pentru alte abateri.
Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 90 de permise de conducere, dintre care 40 pentru conducere sub influența alcoolului, 5 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, 39 pentru depășirea limitelor legale de viteză, cinci pentru depășiri neregulamentare, iar unul pentru alte abateri rutiere. De asemenea, au fost reţinute 17 certificate de înmatriculare.