Marius Hosu așteaptă debutul în fotbalul italian!

1
2015

Atacantul bihorean Marius Hosu se pregătește deja cu noua sa echipă, ASD Nibbiano & Valtidone, care activează în Liga 5 italiană (Eccellenza Emilia-Romagna Grupa A). Marius s-a alăturat echipei italiene imediat după jocul disputat de fosta sa echipă CA Oradea, la Zalău, a revenit acasă de sărbători pentru a face din nou joncțiunea cu echipa din peninsula italică, pe 6 ianuarie și are șanse mari să debuteze duminică, 23 ianuarie.

Atacantul bihorean Marius Hosu a ajuns să joace în Italia

Gruparea de lângă Piacenza se situează pe locul 6 în clasament, la egalitate de puncte (22) cu ocupanta locului 5, Modenese Calcio. Debutul lui Marius s-ar putea produce chiar duminică, pe 23 ianuarie în meciul cu Real Formigine. Pe de altă parte, e de precizat că startul în noul an a fost amânat, cu două săptămâni, de către federația italiană de specialitate.

Emblema echipei italiene ASD Nibbiano & Valtidone

„Sunt un băiat muncitor, care își vede de treaba lui, dar dumneavoastră știți foarte bine povestea mea, M-am apucat totuși târziu de fotbal, la 16 ani. Pentru mine șansa asta, care a venit acum, e un bonus. Șansa aceasta o datorez, în mare parte domnului antrenor Florin Farcaș, care a avut încredere în mine și domnului Cătălin Sărmășan că m-a adus aici”, a afirmat Marius Hosu care e decis să facă o figură frumoasă la noua sa echipă. Concurență există. În lot figurează alți șapte atacanți. Însă e Italia, ochii sunt ațintiți spre orice jucător, iar o prestație solidă este ceea ce i-ar putea aduce lui Marius Hosu un contract și mai bun într-o ligă superioară. Asta depinde însă de evoluțiile lui în cele 15 etape de campionat.

CASTEL SAN GIOVANNI

Marius Hosu susține că s-a adaptat la noua sa echipă. „Abia aștept să debutez! Mă simt excelent și chiar vreau să arăt ce pot încă din prima etapă din acest an. Eu mă pregătesc la cote maxime. Vreau să fiu 100% apt pentru duminică!”, ne-adeclarat atacantul care s-a referit și la condițiile pe care le-a găsit la un club din Liga 5 italiană: „Condițiile sunt la nivelul unei echipe bune de Liga 3 din România. Orașul este Castel San Giovanni (n.r-14.000 de locuitori). De mărimea Salontei să zicem. Este aproape și de Piacenza, la 20 de km dar și de Milano, la numai 45 de km”.

Stadio „P. Sorresi”

Stadionul pe care-și dispută partidele de acasă noua echipă a lui Hosu se numește Stadio „P. Sorresi”, este situat chiar la ieșirea din oraș. Arena beneficiază de nocturnă și de circa 2.500 de locuri. Punctul de atracție al orașului îl reprezintă „Castelul”, o fortăreață din secolul XIII.

Castelul din San Giovanni

START DE AN AMÂNAT DIN CAUZA PANDEMIEI

Cam toate cele 15 echipe care formează seria, au avut cazuri de Covid 19 în ultima perioadă, fapt care a determinat amânarea, cu trei săptămâni, a reluării sezonului. Prima etapă trebuia să aibă loc pe data de 9 ianuarie, dar a fost amânată de federația italiană inițial pentru data de 30 ianuarie. Cum cazurile au scăzut, s-a decis ca data reluării să fie 23 ianuarie. „La echipa noastră au fost diagnosticate nouă cazuri de covid”, a mărturisit Marius.

PORNESC DE PE LOCUL 6

Liderul clasamentului, Citadela Vis Modena are 32 de puncte însă echipa lui Hosu are două jocuri mai puțin disputate. Nibbiano & Valtidone a jucat 13 partide câștigând șase dintre ele și obținând alte patru remize. Oficialii clubului sunt optimiști: „Câștigăm cele două restanțe și urcăm pe locul doi” – citați desite-ul oficial al clubului.

CLUB NOU CU ISTORIE VECHEASD

Nibbiano & Valtidone este fondată recent, pe 15 iunie 2016, însă istoria clubului este mult mai veche. Noua echipă este practic o uniune între AC Nibbiano (fondată în 1927) și Asociația Sportului Amatori Valtidone care, la rândul său, s-a născut în 1996, din fuziunea dintre Real Valtidone di Trevozzo și Unione Sportiva Pianellese, fondată tot în 1927. Din acest motiv, anul 1927 a fost păstrat în simbolul noii companii, în amintirea originilor comune istorice ale celor două echipe valtidoneze.

28 DE SERII ÎN LIGA 5 ITALIANĂ!

Toate regiunile italiene sunt reprezentate în Liga 5 (numită „Eccellenza”) cel puțin cu o serie. Există regiuni cu două serii, cum este cazul zonei unde evoluează și atacantul bihorean, respectiv Eccellenza Emilia-Romagna dar și cu trei serii, numind în acest caz regiunea Lombardia (zona Milano).

SISTEM COMPLICAT DE PROMOVARE

36 de echipe promovează în Serie D. Direct o fac echipele de pe locul 1. Pentru celelalte opt locuri se joacă play off. 28 de echipe joacă turul 1 iar 14 echipe vor juca turul II, decisiv, rezultând alte șapte echipe promovate. Ultimul loc este rezervat echipei care câștigă „Coppa Italia Dilettanti” (Cupa Italiei de amatori), o competiție anuală între toate echipele naționale din Eccellenza și Promozione (divizia inferioară). În concluzie promovează: 28 de câștigători de divizie, 7 câștigători ai play-off-urilor și câștigătoarea Coppa Italiana Dilettanti. Regulile retrogradării se stabilesc regional, dar de obicei sunt trei echipe retrogradate din fiecare divizie.

MARIUS HOSU născut la Oradea, la data de 22 martie 1993

1,81m și 80 kg; postul: vârf de atac. A jucat la:

Kinder Paleu (2011–2012),

Luceafărul Oradea (2012–2013) – Liga 2,

Șoimii Pâncota (2013–2014) – Liga 3,

CS Oșorhei (2014–2016) – Liga 3FC Zalău (2016) – Liga 3,

Crișul Chișineu-Criș (2017) – Liga 3CS Oșorhei (2018) – Liga 3,

Club Atletic Oradea (2019–2021) – Liga 4,

Liga 31 ianuarie 2022 – ASD Nibbiano & Valtidone – Liga 5 Italia.

Sursele foto: facebook/CA Oradea și m.facebook.com

Victor Mihalcea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.