Chișinău: Percheziții de amploare la 13 foști parlamentari, acuzați de îmbogățire ilicită. Ei au fost acuzați că au trecut în 2015 la partidul lui Plahotniuc, contra unor sume mari de bani

0
1116

Patru dintre foștii parlamentari au fost reținuți, anunță procuratura. E vorba despre Vladimir Vitiuc, Artur Reșetnicov, Violeta Ivanov și Anatolie Zagorodnîi,

Procurorii anticorupție și ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au descins, miercuri dimineață, la domiciliile a 13 foști parlamentari ai Partidului Comunist (PCRM) care au părăsit fracțiunea în Decembrie 2015 și au trecut la Partidul Democrat (PDM) al oligarhului Vlad Plahotniuc, în cadrul unui dosar ce investighează fapte de îmbogățire ilicită, potrivit unui comunicat.

În dosar, oamenii legii vizează 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme.

În luna decembrie 2015, nu mai puțin de 14 deputați comuniști au părăsit formațiunea comuniștilor pentru a adera la cea a PDM, unde au activitat până în februarie 2019. Presa a scris atunci că a fost vorba, de fapt, de o „cumpărare la bucată” a acestora contra unor sume mari de bani de către oligarhul Vlad Plahotniuc pentru a-și întări formațiunea sa și de a forma majoritatea parlamentară.

Parlamentarii care au părăsit atunci formațiunea sunt: Violeta Ivanov, Victor Mîndru, Alexandru Banicov, Boris Golovin, Anatoli Gorilă, Galina Balmoș, Elena Gudumac, Corneliu Mihalache, Petru Porcescu, Artur Reșetnicov (nepotul lui Vladimir Voronin și fost șef al SIS și judecător CC), Sergiu Stati, Vladimir Vitiuc, Igor Vremea și Anatolie Zagorodnîi.

Deputata PCRM Elena Botnarenco declara în 2016 că un deputat din PDM i-ar fi propus o sumă generoasă în dolari, „cu şase zerouri”, ca să părăsească formaţiunea şi să voteze Guvernul PDM condus de Pavel Filip, dar controlat de facto de oligarhul Vlad Plahotniuc.

Conform rezultatelor preliminare ale investigațiilor, cheltuielile ex-deputaților cercetați depășesc veniturile licite ale acestora în unele cazuri cu 350 de mii de lei, iar în alte cazuri această diferență atinge 4,6 milioane de lei.

Procuratura Anticorupție precizează că informații suplimentare de interes public vor fi difuzate pe parcursul derulării investigațiilor în respectivele cauze penale.

Acțiunea de miercuri vine după ce președintele Maia Sandu a propus, marți, modificarea actualei legislațiii pentru a face posibilă punerea în practică a mecanismului de confiscare extinsă a averilor dobândite ilicit prin acte de corupție.

„Eforturile noastre de îmbunătățire a normelor legislative pentru a combate corupția vor continua. Vor continua și eforturile de reformare a justiției pentru ca normele legale să fie aplicate pentru toți, fără excepție”, a declarat Maia Sandu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.