Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Libertății Presei. Prilej să ne întrebăm cât de liberă mai este presa la 32 de ani de la căderea comunismului în România. Ce efervescență era atunci și la ce servilism s-a ajuns acum… Ce tiraje se tipăreau în acei ani și la ce cifre mărunte s-a ajuns azi, ce anchete se făceau în acele vremuri și ce materiale simple, constatative, se scriu acum.
Oligarhii locali, în cârdășie cu politicienii, au pus mâna pe întreaga mass media din România, ziare, televiziuni și radiouri, singurul domeniu care-și poate încă etala cât de cât libertatea fiind cel electronic. E adevărat, nu am ajuns atât de rău ca în Rusia, dar nici nu suntem foarte departe de o asemenea situație. N-am ajuns nici la fel de rău ca în Ungaria, pentru că de abia acum s-a constituit o masă majoritară de guvernare, nu ca în țara vecină, care a ajuns la respectivul nivel, cu Viktor Orbán, de decenii deja!
La ce nivel suntem noi? Păi, avem un prim ministru plagiator, pe care presa nici nu se mai obosește să-l dea jos. Partea coruptă din ea chiar pune mâna în a-l demola pe erou, adică pe cel care a demascat plagiatul, jurnalista Emilia Șercan. Supusă abuzurilor autorităților, de la amenințări cu moartea la publicarea unor poze intime din dosarul ei de la Poliție, în jurul Emiliei Șercan s-au adunat mai nou intelectuali de clasă, posibil nucleu de nouă mișcare civică. Instituțiile de la noi au ajuns simple instrumente ale puterii, prin urmare să nu așteptăm de la ele să mai protejeze firava democrație românească. Adevăratele democrații sunt cele cu instituții puternice, cu presă puternică, așa cum sunt SUA. Acolo, jurnaliștii au reușit să dea jos un președinte corupt, pe Nixon și apoi pe unul inadaptat, pe Trump.
Ce cadou primește presa astăzi, în România? Coaliția de guvernare tocmai își numește slugile în super bănoasele funcții – preț al trădării poporului – de judecători ai Curții Constituționale. „Imparțialii” sunt Bogdan Licu din partea PSD și Iulia Scântei din partea PNL, cu toții având în trecutul lor serioase hibe profesionale și morale, demascate de presă. Ei au fost numiți acolo tocmai ca o sfidare a presei, care astfel ajung la mila celor pe care i-a criticat și combătut. Deci, chiar dacă mai are o minimă libertate, presa nu mai are aproape deloc putere. Destin trist, la care nu te-ai fi gândit de pildă în 1990 și care ne avertizează că am construit o societate bolnavă, din care mulți români se „extrag”, pentru a-și reclădi viața pe meleaguri străine, unde instituțiile sunt puternice, iar legile sunt pentru popor. Este prima condiție a fericirii cetățenilor unui stat.
Acapararea puterii în mâinile unui singur om – și i-am dat exemplu pe Putin și Orbán – românii o trăiesc chiar în plan local. Orădenii au văzut cum un ipochimen ca Ilie Bolojan, om de slabă cultură și cu serioase tare comportamentale, a pus mâna pe întreaga putere din Oradea și Bihor. Toate instituțiile le-a corupt cu oamenii săi, astfel încât cei care l-au acuzat pe față de abuz în funcție – primarii din UDMR – n-au îndrăznit să se adrese justiției de la Oradea, ci celei de la Alba Iulia, unde au și câștigat recent. Deci despre ce vorbim? UDMR, partid aflat la guvernare, ne deschide ochii asupra unei grave probleme a sistemului românesc: coruperea instituțiilor statului de către putere. Și câte materiale critice ați citit în presa locală sau națională despre acest Bolojan?…
Prin urmare, asta este mai degrabă o zi de doliu după libertatea furată și după disoluția statului roman, părăsit masiv de proprii săi locuitori, inclusiv ziariști!
Doru Sicoe
