Stația autobuzului 17 de la „Crișul”, desființată de Bolojan, reînființată de Birta!

0
224
Magazinul Universal „Crișul” este un punct de reper din zona centrală a Oradiei

Începând de azi, 6 decembrie, stația autobuzului 17 din capătul magazinului „Crișul” e din nou funcțională. E un adevărat eveniment, deoarece fostul primar Ilie Bolojan a ținut cu dinadinsul s-o desființeze, în locul ei făcându-se loc taximetriștilor. Acest abuz autoritarist al geniului birtinez a fost aplicat în urmă cu mai mulți ani, în ciuda protestelor călătorilor. În locul acestei stații, Bolojan a înființat-o pe cea din preajma Liceului de Artă, din Parcul Petőfi, la circa o jumătate de kilometru mai jos de magazinul „Crișul”. Toată această distanță nefirească era nevoie a fi parcursă pe jos de cei care, de pildă, doreau să meargă la Spitalul Județean, venind dinspre Rogerius. Stația de la „Crișul” permitea accesul, prin simpla trecere pe cealaltă parte a carosabilului, la autobuzul 13, ce merge la spital.

De asemenea, stația de la „Crișul” permite accesul la tramvaiele ce vin sau merg spre Gara CFR. În această stație centrală de tramvaie a ajuns să mai oprească și autobuzul 17, din când în când, cu prilejul unor lucrări la carosabil. Probabil că asta a reamintit călătorilor ce bună era stația de la „Crișul” a acestei linii de autobuz. Iată că noul primar, deși omul lui Bolojan, e mult mai deschis la cererile orădenilor sau poate că aceștia au învățat să acționeze mult mai persuasiv cu autoritățile…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.