Liga 1 devine Superliga, sezonul 2022-2023 începe în weekend-ul 16-17 iulie

0
204

Liga Profesionistă de Fotbal stabilește azi țintarul noului sezon din Liga 1, la startul căruia se aliniază 16 echipe: CFR Cluj, FCSB, CS Universitatea Craiova, Rapid, Farul, FC Botoșani, FC Argeș, FC Voluntari, FCU Craiova, Sepsi, Chindia, UTA, CS Mioveni, Petrolul, Hermannstadt șiU Cluj. Cu ocazia Adunării Generale a LPF, desfășurată la Marriott – Bucharest Grand Hotel, a fost prezentat noul sponsor al primei divizii din România, Superbet, care va da și numele competiției. Din acest sezon, numele primului eșalon românesc se va schimba în Superliga.

„Parteneriatul s-a încheiat pentru 2 ani cât mai există contract cu LPF. Suma nu e confidențială, dar este parte din cele 28 de milioane de euro, pe care îi plătim noi Ligii pentru drepturile TV și cele comerciale. Acest parteneriat face parte din contractul pentru drepturile de televizare și cele comericiale ale SuperLigii. Cei trei parteneri, LPF, sAD și SuperBet își propun ca împreună să crească numărul de spectatori pe stadioane și audiența TV. Doi ani de zile s-a jucat cu stadioane goale, a fost pandemie, de acum se încearcă atragerea spectatorilor pe stadioane, ar trebui ca toate cluburile să facă acest lucru, să meargă spectatorii ca la o distracție. Genul de entertaiment american este modelul care ar trebui urmat. Părinții ar trebui să meargă cu copii la stadion, să petreacă împreună mai mult timp. Trebuie crescută audiența pentru a fi mulțumiți partenerii care transmit competiția, cu accent pe tinerii care trebuie atrași spre fotbal”, a spus Orlando Nicoară, șeful eAD, compania care deține drepturile TV.

Mingea oficială va fi tot Select, branduită cu sponsorul SuperBet, și va purte numele Select Brillant Super TB. Meciurile de Superliga vor avea din acest an și VAR.

Programul complet al sezonului 2022-2023

Etapa 1, 16-17 iulie

Petrolul – FC Voluntari

FC Argeș – UTA Arad

Universitatea Craiova – Sepsi

FCSB – U Cluj

CFR Cluj – Rapid

Farul – FCU Craiova 1948

Hermannstadt – CS Mioveni

Botoșani – Chindia

Etapa 2, 23-24 iulie

UTA Arad – Petrolul

Sepsi – FC Argeş

Universitatea Cluj – Universitatea Craiova

FC Rapid – FCSB

FC U Craiova 1948 – CFR Cluj

CS Mioveni – Farul Constanţa

Chindia Târgovişte – Hermannstadt

FC Voluntari – FC Botoşani

Etapa 3, 30-31 iulie

Petrolul – Sepsi

FC Argeş – Universitatea Cluj

Universitatea Craiova – FC Rapid

FCSB – FC U Craiova 1948

CFR Cluj – CS Mioveni

Farul Constanţa – Chindia Târgovişte

Hermannstadt – FC Botoşani

FC Voluntari – UTA Arad

Etapa 4, 6-7 august

Universitatea Cluj – Petrolul

FC Rapid – FC Argeş

FC U Craiova 1948 – Universitatea Craiova

CS Mioveni – FCSB

Chindia Târgovişte – CFR Cluj

FC Botoşani – Farul Constanţa

Sepsi – UTA Arad

Hermannstadt – FC Voluntari

Etapa 5, 13-14 august

Petrolul – FC Rapid

FC Argeş – FC U Craiova 1948

Universitatea Craiova – CS Mioveni

FCSB – Chindia Târgovişte

CFR Cluj – FC Botoşani

UTA Arad – Universitatea Cluj

Farul Constanţa – Hermannstadt

FC Voluntari – Sepsi

Etapa 6, 20-21 august

FC U Craiova 1948 – Petrolul

CS Mioveni – FC Argeş

Chindia Târgovişte – Universitatea Craiova

FC Botoşani – FCSB

FC Rapid – UTA Arad

Hermannstadt – CFR Cluj

Universitatea Cluj – Sepsi

Farul Constanţa – FC Voluntari

Etapa 7, 27-28 iulie

Petrolul – CS Mioveni

FC Argeş – Chindia Târgovişte

Universitatea Craiova – FC Botoşani

UTA Arad – FC U Craiova 1948

FCSB – Hermannstadt

Sepsi – FC Rapid

CFR Cluj – Farul Constanţa

FC Voluntari – Universitatea Cluj

Etapa 8, 31 august-1 septembrie

Chindia Târgovişte – Petrolul

FC Botoşani – FC Argeş

CS Mioveni – UTA Arad

Hermannstadt – Universitatea Craiova

FC U Craiova 1948 – Sepsi

Farul Constanţa – FCSB

FC Rapid – Universitatea Cluj

CFR Cluj – FC Voluntari

Etapa 9, 3-4 septembrie

Petrolul – FC Botoşani

UTA Arad – Chindia Târgovişte

FC Argeş – Hermannstadt

Sepsi – CS Mioveni

Universitatea Craiova – Farul Constanţa

Universitatea Cluj – FC U Craiova 1948

FCSB – CFR Cluj

FC Voluntari – FC Rapid

Etapa 10, 10-11 septembrie

Hermannstadt – Petrolul

FC Botoşani – UTA Arad

Chindia Târgovişte – Sepsi

Farul Constanţa – FC Argeş

CS Mioveni – Universitatea Cluj

CFR Cluj – Universitatea Craiova

FC U Craiova 1948 – FC Rapid

FCSB – FC Voluntari

Etapa 11, 17-18 septembrie

Petrolul – Farul Constanţa

UTA Arad – Hermannstadt

Sepsi – FC Botoşani

Universitatea Cluj – Chindia Târgovişte

FC Argeş – CFR Cluj

FC Rapid – CS Mioveni

Universitatea Craiova – FCSB

FC Voluntari – FC U Craiova 1948

Etapa 12, 1-2 octombrie

CFR Cluj – Petrolul

Farul Constanţa – UTA Arad

Hermannstadt – Sepsi

FC Botoşani – Universitatea Cluj

Chindia Târgovişte – FC Rapid

FCSB – FC Argeş

CS Mioveni – FC U Craiova 1948

Universitatea Craiova – FC Voluntari

Etapa 13, 8-9 octombrie

Petrolul – FCSB

UTA Arad – CFR Cluj

Sepsi – Farul Constanţa

Universitatea Cluj – Hermannstadt

FC Rapid – FC Botoşani

FC U Craiova 1948 – Chindia Târgovişte

FC Argeş – Universitatea Craiova

FC Voluntari – CS Mioveni

Etapa 14, 15-16 octombrie

Universitatea Craiova – Petrolul

FCSB – UTA Arad

CFR Cluj – Sepsi

Farul Constanţa – Universitatea Cluj

Hermannstadt – FC Rapid

FC Botoşani – FC U Craiova 1948

Chindia Târgovişte – CS Mioveni

FC Argeş – FC Voluntari

Etapa 15, 22-23 octombrie

Petrolul – FC Argeş

UTA Arad – Universitatea Craiova

Sepsi – FCSB

Universitatea Cluj – CFR Cluj

FC Rapid – Farul Constanţa

FC U Craiova 1948 – Hermannstadt

CS Mioveni – FC Botoşani

FC Voluntari – Chindia Târgovişte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.