Inventivitatea românilor este fără margini, de la vestita sârmă la funie!

0
202

Inspectorii Registrului Auto Român au rămas șocați, după ce un șofer şi-a legat roata la maşină cu o funie şi apoi s-a dus să-și recupereze talonul. Bărbatul rămăsese fără talonul maşinii din cauza unor deficienţe grave la sistemele vitale ale maşinii şi a avut posibilitatea să le remedieze înainte de a merge, din nou, la RAR pentru o nouă verificare în vederea recuperării documentului.

„E păcat să pui șurub acolo unde poți lega cu sârmă, spune o glumă celebră printre șoferi. Sârmă sau funie, am putea completa noi, după ce am văzut autovehiculul care s-a prezentat la RAR Cluj pentru redobândirea talonului reținut în trafic, culmea, pentru lipsa ITP. Din păcate, această glumă a fost luată în serios de un bărbat care a legat cu câțiva metri de funie componente ale sistemelor vitale ale vehiculului.

Pe lista neconformităților se adaugă: nefuncționarea farurilor și luminilor pentru frânare, bara față compusă din bucăți prinse cu sârmă, joc în articulații și suspensii, anvelope de alte dimensiuni.“, au postat pe pagina de Facebook cei de la Registrului Auto Român Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.