Procesele intentate de proprietarii terenurilor traversate de viitoarele șosele de centură din județ, Beiuș, Aleșd, Sânmartin, ar putea duce la pierderea finanțărilor europene pentru proiectele de infrastructură. „Suntem în situația în care la toate proiectele de infrastructă conectivă avem procese”, a declarat luni Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
„La centura Sânmartin ne-au fost suspendate hotărârile de consiliu care se referă la acest proiect. Până astăzi nu am primit motivația acestei suspendări, sper să o primim cât mai repede să putem face contestație”, a precizat sursa citată.
Pentru centura Aleșd, CJ Bihor are un proces care vizează suspendarea hotărârilor de guvern care se referă la proiectul centurii, la Beiuș procesul intentat de proprietarii de terenuri a ajuns la Curtea de Apel Oradea și Bolojan crede că se va ajunge cu procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la Sânmartin, după primirea motivației instanței, CJ Bihor va face recurs.
La Beiuș, care este cel mai avansat proiect, dar și cel mai dificil de realizat din cauza viaductelor, rezultatul licitației pentru execuția centurii a fost contestat, prin urmare CJ Bihor nu poate semna contractul cu constructorul. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor urmează să dea o soluție la sfârșitul acestei săptămâni.
„Așa cum anii trecuți la Primăria Oradea până la urmă am putut duce proiectele la capăt, cu toate întârzierile, cu toate suspendările pe care le-am avut, sper că și la Consiliu Județean, având în vedere că avem banii câștigați, le vom putea duce la capăt”, a spus Bolojan. El este convins că deși proiectele nu sunt „perfecte” și deranjează unii proprietari de terenuri, odată finalizate, valoarea terenurilor riveranilor „se vor majora cu 50%, dacă nu se vor dubla”.