Pe D.N. 76, în afara localității bihorene Sâmbăta, o femeie de 36 de ani, din comuna Căbești, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Beiuș, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod.
În urma accidentului rutier, conducătoarea autoturismului și o minoră de 5 ani, pasageră în autoturism, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportate la spital.
Polițiștii Biroului Rutier Beiuș efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.