Un bolnav psihic și-a măcelărit propria familie de cinci persoane!

0
783

IPJ Argeș a fost sesizat marți, prin 112, de către un bărbat, despre faptul că în momentul când s-a întors la domiciliu a găsit 5 membri ai familiei decedați (soția, fiica în vârstă de 5 ani, cei doi socrii și un cumnat).

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, cele 5 victime fiind decedate și prezentând mai multe plăgi prin înjunghiere și lovire violentă la nivelul corpului.

Totodată, din cercetările efectuate, s-a stabilit că la domiciliul reclamantului mai locuia și fratele soției, acesta fiind cunoscut cu afecțiuni psihice.

Imediat după sesizare, suspectul principal a fost găsit de către polițiști, urmând a se stabili împrejurările producerii evenimentului.

Primarul din Bascov, Gheorghe Stancu, a confirmat, la Antena 3, că bărbatul suspectat de cele cinci crime era în evidența autorităților pentru afecțiunea psihică de care suferea, „însă nu a fost violent până acum”.

Edilul afirmă că acesta a vrut să se sinucidă înainte să fie prins de polițiști. Bascov este o comună cu 4.600 de locuitori, 10 kilometri nord de Piteșți, orașul de reședință al județului Argeș. Sora atacatorului, una dintre victime, era asistentă medicală, iar soțul ei, cel care a descoperit crimele, medic la Spitalul Militar. El se pensionase în urmă cu două luni. „Acum e în stare de șoc, pe calmante”, a precizat primarul Stancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.