Preţul energiei pe bursă a explodat: creștere de 400% față de anul trecut

0
184

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 1.813 lei pe MWh în luna iulie 2022, valoare de patru ori mai mare faţă de preţul mediu înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 462 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 4,35 miliarde de lei în luna iulie, în creştere cu 364% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Pe de altă parte, volumul tranzacţiilor a crescut cu 18%, până la 2.352.019 de MWh.

Cota de piaţă a PZU a fost de 52% în iulie anul acesta, faţă de 41% în iulie anul trecut.

Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 337 de participanţi, dintre care activi au fost 210.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.