Bilanțul poliției bihorene pe primele 8 luni ale anului

0
144

”Acțiunile polițiștilor bihoreni de la rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru. Deși statistica ne arată că numărul și consecințele accidentelor rutiere sunt, în general, în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile publice ne cutremură de fiecare dată” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.

În perioada 1 ianuarie – 30 august 2022, la nivelul județului Bihor au fost înregistrate 261 de accidente, soldate cu decesul a 25 de persoane și rănirea gravă a altor 79.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bihor, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, au fost înregistrate cu 5 accidente mai puțin (-2%), cu o persoană decedată în plus (+4%) și cu 7 persoane rănite grav mai puțin (-9%) .

Principalele cauze care au dus la producerea accidentelor rutiere grave, pe drumurile publice din Bihor, au fost viteza neregulamentară /viteza neadaptată la condițiile de drum (17%), fiind înregistrate 15 accidente, soldate cu decesul a 7 persoane şi rănirea gravă a altor 11, traversarea neregulamentară a pietonilor (14%), fiind înregistrate 11 accidente, soldate cu decesul a 4 persoane şi rănirea gravă a altor 10.

De asemenea, printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave sunt și abaterile bicicliștilor/trotinetiștilor (8,7%), rezultând 10 accidente, soldate cu decesul a 3 de persoane şi rănirea gravă a altor 7, neacordarea priorității de trecere vehiculelor (8,7%), fiind înregistrate 10 accidente, soldate cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor 11 și neacordarea priorității de trecere pietonilor (5,2%), fiind înregistrate 6 accidente, soldate cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor 5.

Accidentele produse pe fondul primelor cinci cauze reprezintă 53,62% din totalul accidentelor rutiere grave. Totodată, cele cinci cauze menționate anterior au generat 61 % din totalul deceselor.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pe raza județului Bihor au fost desfășurate 542 de acțiuni, care au vizat principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

Polițiștii bihoreni au aplicat 34.873 de sancțiuni, dintre care 13.421 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1.243 pentru indisciplina pietonilor, 258 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 2.120 pentru indisciplina bicicliștilor, 375 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 378 pentru indisciplina conducătorilor de trotinete, iar restul pentru alte abateri.

De asemenea, în județul Bihor au fost reținute 4.953 de permise de conducere, dintre care 1.234 pentru nerespectarea regimului legal de viteză (1.133 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h și 101 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h), 971 pentru consumul de alcool (contravenție), 295 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor, 375 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor, iar restul pentru alte abateri.

La nivel județului Bihor, polițiștii au retras 1.980 de certificate de înmatriculare/înregistrare, dintre care 970 pentru deficiențe tehnice, iar restul de 1.010 pentru alte situații, fiind retrase, totodată, și 370 de plăcuțe de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 668 de infracțiuni la regimul rutier, dintre care 193 reprezentând alcoolemie peste limita admisă, 133 sunt infracțiuni de conducere fără permis, 95 de fapte de conducere cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului, retras, anulat ori suspendat, 93 de infracțiuni de conducere sub influența unor substanțe psihoactive și 154 de alte abateri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.