Preotul Visarion Alexa – acuzat că a agresat sexual o femeie, la spovedanie – și-a recunoscut fapta incriminată, refuzând însă să ofere detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații, a transmis joi seară purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Conform sursei citate, Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declarație privind faptele de care este acuzat.
Patriarhia spune că preotul „a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”.
Patriarhia spune că măsurile luate de Arhiepiscopie, „singurele posibile și statutare” până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească sunt următoarele:
- – suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios)
- – retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ)
- – obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.
Preotul Visarion Alexa, paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, se află sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a fost acuzat de către o femeie de 37 de ani că a agresat-o sexual în timpul spovedaniei.. Decizia de plasare sub control judiciar a fost luată de Judecătoria Sectorului 6, fiind contestată de procurori, care ceruseră arestarea preventivă a preotului. Contestația ar urma să fie judecată de Tribunalul București săptămâna viitoare.