Aproape 200 de șoferi sancționați în șase ore pe DN79 spre Arad

0
137

Polițiștii bihoreni au acționat joi, timp de şase ore, în paralel cu polițiștii arădeni, cu radare amplasate în cascadă, pe DN79. În total, în Bihor, 191 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră au fost sancționați.  

O amplă acțiune rutieră în oglindă a fost derulată de polițiștii bihoreni, în paralel cu cei arădeni, 107 sancțiuni fiind aplicate în județul Bihor, în doar câteva ore de acțiune, cu radare dispuse în cascadă. Din totalul sancțiunilor aplicate în ultimele 24 de ore pe șoselele bihorene, 107 au fost aplicate în intervalul orar 07.00 – 13.00, când, pe sectorul de drum DN 79 care tranzitează județul Bihor, între localitățile Nojorid și Avram Iancu, polițiștii Serviciului Rutier Bihor, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Arad au organizată o amplă acțiune rutieră în oglindă, pentru combaterea conducerii vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise și prevenirea producerii accidentelor rutiere grave, produse pe fondul vitezei sau a depășirilor neregulamentare.

Astfel, în cadrul acțiunii, în care au fost implicați 18 polițiști bihoreni, de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Oradea, de la Biroul Rutier Salonta și de la Secția nr.9 de Poliție Rurală Cefa, au fost folosite 7 aparate radar, dispuse în cascadă și o aeronavă fără pilot (dronă). În cadrul acțiunii de pe DN 79 au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 46.915 de lei, din care majoritatea, respectiv 82 de sancțiuni, au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 17 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, o sancțiune a fost aplicată pentru o depășire neregulamentară, o alta pentru circulație pe sensul opus, iar șase pentru alte abateri săvârșite în trafic.

De asemenea, în cadrul acțiunii în oglindă, polițiștii bihoreni au reţinut opt permise de conducere. Astfel, joi, în afara localității Mădăras, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 121 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h. Tot joi, în Topa de Criș, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autotutism cu viteza de 124 de km/h, înregistrată radar.

Conducătorii auto care au depăşit limita legală de viteză cu peste 70 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile. În total, joi, pe toate drumurile din judeţ au fost aplicate 191 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 87.390 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.